personal nu ma cunosc destul de bine pe mine. am avut uneori reactii care m-au dezamagit, m-au surprins neplacut. reactii de moment. asa ca nu pot judeca un altul.
de fel sunt loiala prietenilor, si cred in faza cu prietenul care se ajuta la nevoie. daca e o situatie de gen ( o problema grava... spitale, inmormantari... chestii de gen), atunci intr-adevar am tendinta sa fiu dezamagita...
norocul meu e ca prefer sa nu contez pe nimeni... nci macar pe mine... toti ne avem slabiciunile... si uneori suntem cu totii mai mici decat am vrea sa fim

auzim uneori: "aveam o parere mai buna despre X...!" sau "nu-l credeam in stare!".
va schimbati radical imaginea despre cineva cand, intr-un moment delicat, se dovedeste-a nu fi omul echilibrat pe care-l cunosteati?


in general da, imi schimb parerea la o faza nasoala facuta de o persoana pe care "n-o credeam in stare". depinde si cat de "delicata" e situatia, desigur. dar in general, chiar cand sa zicem ca inteleg iesirea cuiva in peisaj, datorata unui nivel ridicat de stres, tot mi se rupe filmul. poate ca sunt nedreapta, asta este.


zaraza

Fiecare putem avea momente cand ne comportam exact invers de cum s-ar astepta ceilalti. In cazul meu dau explicatii cat de repede sau dreg busuiocul. In cazul altora nu fac afirmatii pana nu verific niste ipoteze, adica sap dupa adevarata cauza a unor reactii ciudate.

asa sunt si eu :)

Maica-mea mi-a repetat de multe ori ca omul il cunosti de-adevaratelea pe munte...

Cred ca multe lucruri le afli despre oameni uitandu-te la deciziile pe care le iau, la alegerile pe care le fac... dar si deciziile/ alegerile (cu miza), ar putea fi si ele tot exemple de "situatii limita", cred.

Nu-s convinsa ca daca un om face un lucru "la care nu te-ai fi asteptat" inseamna ca in restul timpului a disimulat. Cred insa ca asa face dovada limitelor personale si/ sau a pragului real pana la care poate sa coboare (sau pozitiv fie refrazat: pana la care poate sa urce).

adica sa nu-mi asum ceva? ar fi trist...

credeti ca doar in conditii limita putem avea dimensiunea exacta a caracterului unui individ?
credeti ca ala-i cu-adevarat felu' omului si ca abia in momente extreme isi da arama pe fata, in cealalta parte-a timpului fiind capabil sa-si ascunda slabiciunile, defectele, uratenia? = vad ca discutia este orientata pe partea negativa!
Sunt de parere ca "slabiciunile, defectele, uratenia" sunt devoalate prin gesturi mici de rutina...naturale si pt ca sunt naturale sunt de ignorate de la ascunzis.
Gesturile mari sunt studiate.
Gesturile exagerate sunt sansa iesirii (schimbarii) din rutina gesturilor mici. Daca nu se iese..atunci sunt doar confirmarea gesturilor mici.

Niciodata nu-mi schimb parerea dupa cum bate vantul (de la o zi la alta / de la un gest la altul), doar imi atrage atentia si apoi incep sa forez ca sa descopar "filonul" si sa-l inteleg. Ma bucur mult cand dau de piatra seaca. Ma amuz mult cand dau de "depozit baban".

puteti spune, voi insiva, ca shaggy ..."It wasn't me"! = cu riscul turburarii paranoicilor, chiar sunt cu adevarat in vrajit(nu ca as folosi-o in mod serios) pt expresia de pasare a responsabilitatii (invatata de pe cafenea) : "sa-ti ceri scuze pt ca m-ai facut sa spun/fac asta". Cred ca am si facut o confa despre asta ?!?!?

Legenda:
Gesturi cu sens de conditie !

"credeti ca doar in conditii limita putem avea dimensiunea exacta a caracterului unui individ?" = nu , dar cred ca suntem destul de aproape de adevar.

"omul il cunosti de-adevaratelea pe munte..."

In lumea asta reala ne mai si prefacem, chiar cu bune intentii! In lumea asta reala nu avem timp sa aflam cu adevarat ce se afla in spatele unui coleg care nu ne face probleme...
Ca sa evaluez cat mai corect si repede o persoana, o las sa se desfasoare. Incerc sa nu ma implic in actiunile ei, mai ales marunte. In actiunile marunte lasam garda mai jos ca de obicei.

Aia pe care ii numesc prieteni au fost cu mine si la bine si la rau. Prietenii nu-mi ofera surprize. Ii cunosc foarte bine si ii accept cu bune si rele, asa cum ma accepta si ei pe mine.
Surprize nu-mi ofera nici neprietenii. Ei nu-mi sunt prieteni tocmai pentru ca ii cunosc si stiu la ce ma pot astepta de la ei.
Exista apoi marea masa de oameni care nu-mi sunt nici prieteni, nici neprieteni si de la care nu prea am asteptari. De aici pot veni oricand surprizele - placute sau neplacute, care determina atitudini viitoare, o aplecare mai atenta asupra lor, sau, dimpotriva, ocolirea lor.

io is in categoria mustelor... hmmm bzzzzzz bzzzzzzzzz!

Tu intri in categoria celor care vor sa se bage si sa fie bagati in seama cu orice pret:P:P:P

normal... in special de tine! morrrr! dupa bagatul tau in seama :)
feeeemmmeie floare pluuuuttiiitooooaaaareeeee :)) am inebunit

Una dintre cele mai grele lectii pe care le-am primit ca si adult a fost sa descopar fata adevarata a unui prieten pe care l-am avut de 13 ani. Cita vreme nu m-am contrazis cu el totul a fost bine. A fost ceva care m-a socat complect pt. ca el todeauna facea glume la adresa tuturora si am crezut ca ar avea taria sa primeasca o usuara critica despre el insusi. Reactia a fost nemaipomenita, pur si simplu nu mai vorbeste cu mine de aproape un an, desi de multe mi-am cerut scuze si l-am invitat in viata mea si a sotului meu. Pur si simplu m-a naucit.

Dar imi trece, incetul cu incetul. Nu am nici cel mai mic regret de purtarea mea. Am incercat sa salvez prietenia dar la un moment dat, iti dai seama ca nici nu mai vrei sa o salvezi, pentru ca era o iluzie.

Eu imi fac de obicei o parere de la inceput despre o persoana si foarte rar mi se schimba parerea respectiva. Mi se intampla sa imi schimb parerea doar la inceput, cand m-a inselat prima impresie. Din ce imi amintesc rar m-a dezamagit cineva vreodata, adica sa-mi fac o parere buna si apoi sa mi-o infirme. Sa fiu surprins in mod placut, da, se mai intampla. Extrem de rar am intalnit oameni la care sa nu prea gasesc si parti bune, care sa fie in echilibru cu cele negative. Nu pun atat de mare pret pe inteligenta, vocabular, etc. in a-mi forma parerea, cum si zicea cineva: “Ceea ce esti imi rasuna atat de tare in ureche, incat nu pot auzi ceea ce-mi spui”

am inebunit
Asa ziceam si eu:))))))))))

auzi! pe mine sa nu ma faci nebun!


:))))))))
hei!... am glumit... nu ti-ai dat zama?

"va schimbati radical imaginea despre cineva cand, intr-un moment delicat, se dovedeste-a nu fi omul echilibrat pe care-l cunosteati?"

NU!
o fapta nu defineste un om. o fapta poate fi doar o intamplare nefericita atat pentru el care nu ne-a fost cand trebuia sa fie cat si pentru noi care l-am fi dorit alaturi atunci (mai mult decat in alte dati... - hmmm, egoist as spune :D).

nu trebuie sa ne asteptam de la cei de alaturi sa fie mereu asa cum dorim noi sa ne fie. uneori in comportamentul, sufletul si mintea unui om se mai strecoara si...clipe cu stangul :).
daca nu ne asteptam de la altii la prea mult, nici dezamagirile nu sunt prea mari.

uneori suntem cum suntem...

adevarati imi sunt parintii, sora si viitorul sot; restul...mai cu grija :)

depinde la ce "foloseste" omul respectiv. daca vrei sa il angajezi si ai doar niste hartii cu eventualul lui traseu profesional, o iei in freza rau de tot. "nu faceti asta acasa"! precum calul, e bine sa-l "calaresti" un pic inainte de a pune saua pe el.
daca il iei sa-ti fie camarad de viata, deschizi bine ochii in timp ce tii picioarele in apa rece. daca simti ca nu e "alesul" sau "aleasa"... ii dai viteza urgent. daca nu nimeresti din primul foc, poti sa tragi cat vrei. pica doar ce le cade altora de pe masa. asta in cazul in care ceasul biologic nu e dat peste cap, in care nu e "singura alternativa" care te baga in seama sau nu te-ai plictisit de tine si de chipul had pe care il tot privesti in oglinda invechita (nu-i cazul tau - in targ se spune ca esti frumoasa, desteapta si foarte maritata). in cazul asta nu-l cauti de dinti. e unicul iar miercuri nu se aduce marfa.

cand ma gandesc la prieteni, hm, e complicat... sunt mai rari ca diamantele.

prietenii mei sunt ... de mici si sunt unici. ne-am acceptat asa cum suntem si am fost pe multi munti impreuna (vorba gloriei). cred ca vom muri uitandu-ne la muntii din zare si ne vom aminti cum ne dadeam mana sa trecem cate un pietroi.

aleg sa ma privesc. oare pe cate persoane am dezamagit in diverse situatii? oare cate persoane m-au judecat gresit sau incomplet sau pur si simplu nu au vrut sa auda ce am incercat sa le spun? e vina mea atunci, ca sunt cum sunt? am incercat, pe cat posibil, sa nu sacrific eul esential prin actiunile mele, in orice situatie. nu zic ca mi-a reusit, zic doar ca am incercat. prieteni? ii numar pe o mana si-mi mai raman degete. iar cei ce-ar spune despre mine ca le-am inselat asteptarile sunt mult mai multi. ma face asta un om rau?

In situaţii limită, nu doar prietenul se cunoaşte, ci OMUL.
Când un prieten refuză să ne mai vorbească după o glumă sau critică, dovedeşte în primul rând că nu este în stare să fie om. El nu este capabil să înţeleagă relaţiile interumane, el nu apreciază nimic altceva decât eul său şi tot ce este în afara acestuia nu mai contează pentru el.Lui i se permite orice, nouă nimic. Tu să-l ajuţi permanent, el deloc. Tu doar să stai capră pentru ca el să se poată căţăra, el doar să se caţere fără să stea şi capră. Lui i se cuvine totul, ţie nimic.
Acesta este de fapt "prietenul" care se supără când este atacat cu glume sau critici. Iar OMUL pe care-l cunoşti mai mult sau mai puţin este în stare să-ţi întindă o mână de ajutor atunci când ai nevoie de sprijin.

tzeapa :D

-1 pare bun dar se transforma in jigodie. daca nu poti sesiza ca "bunatatea" e de fatada, iti meriti soarta. exista semne discrete, de la cum da buna ziua la cum iti imprumuta un creion.

-2 pare jigodie dar se transforma intr/un model cand trebuie. daca o vad si pe asta, nunc dimittis :P

upgradati/va senzorii pentru jigodii =))

cui?

"va schimbati radical imaginea despre cineva cand, intr-un moment delicat, se dovedeste-a nu fi omul echilibrat pe care-l cunosteati?"

in situatii critice putem deveni nesabuiti, rautaciosi sau putem pune reactiile pe seama prostiei de moment. Nesabuinta e pardonabila cateodata. Rautatea nu. Prostia ii si ea pardonabila daca nu persista.

Nu stiu ce sa spun...Am intors,in ani,intrebarile astea pe toate fetele,de mii de ori,nu am ajuns la nici o concluzie.Cred ca reusim sa cunoastem putin catre nimic din noi insine si din ceilalti.Daca suntem "surprinsi" de ceilalti,inseamna ca nu i-am cunoscut niciodata.Dimensiunea si forma caracterului? Da,au legatura cu situatiile limita ale vietii,defapt cu toate situatiile vietii.

"credeti ca doar in conditii limita putem avea dimensiunea exacta a caracterului unui individ?"

Nu neaparat. Le zice situatii limita tocmai pentru ca pot altera comportamentul obisnuit al cuiva. In bine sau in rau, acum depinde si de cine face aprecierea. In ceea ce ma priveste, am avut portia mea de dezamagiri pe care rareori le-am socotit tradari. Dar numai din ignoranta. Pentru ca ulterior, analizand cinstit, asazisa-mi naivitate s-a dovedit prostie crasa; semnele erau acolo, clare, motivele pentru care le-am ignorat nemaicontand. De-aia cred ca, daca deschid bine ochii asupra unui om, pot anticipa si cum va reactiona in situatii de criza.

"credeti ca ala-i cu-adevarat felu' omului si ca abia in momente extreme isi da arama pe fata, in cealalta parte-a timpului fiind capabil sa-si ascunda slabiciunile, defectele, uratenia?"
Nu, din motivele mai sus expuse. In momente extreme omul nu-si da arama pe fata, doar isi confirma violent personalitatea.

<auzim uneori: "aveam o parere mai buna despre X...!" sau "nu-l credeam in stare!".>

Eh, avem asa o capacitate de autoamagire!

"va schimbati radical imaginea despre cineva cand, intr-un moment delicat, se dovedeste-a nu fi omul echilibrat pe care-l cunosteati?"

Incerc sa nu. Uneori imi merge, alteori, nu.

"mai mult!
puteti spune, voi insiva, ca shaggy ..."It wasn't me"!

Eu?! Nu. :))