Urma sa calatorim impreuna cu nava catre Sardinia.Noi doi cu ei doi.Michela,piacere.Patrizia,piacere.Cand trebuie sa cunosc oameni noi,sunt mereu crispata...ca si cum as spune ok,facem cunostinta,dar nu te apropia prea mult,nu am nevoie.Micuta de statura,ochi vii,tanara,ea.Micuta de statura,ochi speriati,batrana,eu.Frica mereu ma face sa par foarte batrana.
-Ti-e frica sa calatoresti pe mare?
-E pentru prima data,mi-e foarte frica.Dealtfel,am multe fobii.
-Si eu! Si mi-a zambit,am incercat sa zambesc si eu.
Cand s-a pornit nava voiam sa strig "opriti-o,vreau sa cobor!",desigur eram alba ca varul dar Patrizia a facut totul ca sa ma linisteasca,ca sa-i multumesc m-am prefacut ca sunt linistita.
La mare conversatii de vara.Cum bate vantul,cum nu bate,cat e de cald,am impartit panini si pizze,cuvinte gentile,ne uitam cand la cer,cand la mare,cand niciunde.Eu nu sunt om de mare si in general asteptam sa treaca timpul,vorbeam ori scriam in gand...
In ziua aceea,stateam alungite fata in fata.Soarele era puternic si aveam fata in jos,pozitie perfecta pentru a fi lasata in pace.
-Michela,crezi in destin?
Am ridicat capul si am deschis larg ochii si urechile.Urma o discutie interesanta...
-Nu stiu daca sa cred sau nu,tu?
-Sunt foarte tulburata!
-?
-Predau de doi ani religia in clasele primare...
-Frumoasa misiune! Si grea...
-Nu m-am asteptat niciodata sa fiu un mesager al lui Dzeu!Am facut un curs,era unicul la care ma puteam inscrie.Nu gaseam nimic sa lucrez.Intotdeauna mi-a placut sa merg la biserica si cred dar nu ma asteptam sa am un rol in a invata credinta pe ceilalti.La Torino m-am prezentat absolut din intamplare cu intrebarea,ma asteptam ca raspunsul sa fie negativ,dar nu,omul din fata mea mi-a spus:PROVIDENTA V-A TRIMIS,avem nevoie de un profesor de religie pentru copii.
Ce e providenta?
-Eu cred ca esti ALEASA!Dzeu te-a ALES ca sa-L apropii de copii.Banuiesc ca ti-e greu.
-Foarte greu! Materialismul occidentului,lipsa absoluta de credinta,autosuficienta,eu il predau in zadar pe Dzeu.Si apoi,m-au asaltat o multime de ganduri si intrebari,inainte eram mult mai linistita.Acum sunt zbuciumata si derutata.
-Eu mereu am fost zbuciumata si derutata,daca te consoleaza...A zambit fin si amar.
-Am senzatia ca viata e in esenta simpla si nu inteleg CE anume sau CINE o complica atat de mult incat imi pare atat de tragica!
-Patrizia,eu am rasucit intrebarile astea de mii de ori,nu am ajuns la nici o concluzie.Sunt sigura ca ADEVARUL il vom afla mai tarziu,in cealalta lume,dincolo...
-Si ce importanta va mai avea?!
-Logica de jos si cea de sus sunt diferite!
-Stiu!
-Tu vrei sa intelegi ceva ce nu e accesibil NIMANUI,ceva ce nu e permis poate...Rolul tau e minunat,multumeste pentru el,invata-i pe copii sa CREADA!
-Dar eu nu sunt senina iar credinta mea nu e foarte tare.
-Cum e si cata e,daruieste-o! Si ti se va mari si intari in timp.Traim timpul din urma,Patrizia!Ar trebui sa ne concentram cu totii si sa schimbam lumea,sa fim cu totii misionari.Sa dam tot ce avem,tot ce stim,tot ce putem si chiar si ce nu putem.
-Crezi?
-Absolut!
-Iar destinul exista?
-Nu stiu!
-Tu traiesti viata pe care o vrei?
-Nu.Nu mi-am dorit niciodata sa traiesc departe de copiii mei,de tara mea,de limba romaneasca dar pe pamantul vostru am gasit ajutor si bunatate si iubire pe care la randul meu le daruiesc celor in nevoie.Eu sunt multumita.
-Dar nu esti fericita...
-Sono STRANIERA,Patrizia,si straina voi fi mereu.Nimeni din cei plecati de pe pamantul lor nu e fericit,NU POATE FI FERICIT!
-Ho capito...Dar nici eu nu sunt fericita,si nu sunt straina,si cred ca nimeni nu poate fi fericit,in general...
-Viata pe pamant e aceasta.

Barbatii se apropiau cu inghetatele fluturand.Tutto bene? Tutto bene!

Si eu,cu Mos Ion Roata in gand,si cu destinul cum ramane?